Stagiari ! Detalii organizare reexaminare 8- 9 ianuarie 2021 și programare link-uri ZOOM

Vă comunicăm că pe adresele dv. de e-mail au fost transmise joi 07.01.2021 ora 12.25 programarea zoom-urilor pentru reexaminarea din 8-9 ianuarie 2021.

De asemenea, în completarea informațiilor privind modul de organizare a reexaminării stagiarilor, dorim să vă reamintim următoarele aspecte privind organizarea probei teoretice (scrise).

În ceea ce privește regulile de participare la evaluare:

  • participantul trebuie să se conecteze la un dispozitiv (desktop, laptop, tabletă, smartphone) cu acces la internet, iar dispozitivul respectiv să fie dotat cu camera web și microfon, funcționale pe toată perioada reexaminării.
  • participantul trebuie să asigure condițiile specifice participării la un examen în sistem clasic, respectiv de a se afla într-un spațiu închis (de tip birou) și liniștit pe toată perioada reexaminării.
  • pentru a avea dovada participării la evaluare, fiecare participant va menține camera web pe modul funcțional pe toată durata reexaminării;
  • în timpul reexaminării, participantul va avea microfonul setat pe modul „Mute” (oprit), urmând sa îl pornească („Unmute”).

În conformitate cu detaliile privind modul de organizare a reexaminării, transmise către dvs. în data de 29 decembrie 2020, evaluarea teoretică (scrisă) a stagiarilor se va derula vineri în intervalul orar 15.00 – 19.40 și sâmbătă în intervalul orar 09.00 – 14.10, cu precizarea că după fiecare test se va acorda o pauză de 10 min. Este foarte important ca stagiarii să respecte termenul stabilit pentru încărcarea testului.

Testul pentru fiecare disciplină va fi transmis în chat-ul întâlnirii Zoom sub forma unui link prin care stagiarii vor fi redirecționați către testul online asigurat prin intermediul platformei Google Forms. În cadrul testului se vor completa, în primul rând, datele de identificare. Rezolvarea testului se va face exclusiv în Google Forms cu precizarea că nu este permisă încărcarea altor fișiere.

Finalizarea notei pentru evaluarea teoretică (respectiv la disciplinele Managementul Performanței și Expertiză contabilă) va presupune și o examinare orală în data de 9 ianuarie 2021.

Stagiarii care nu s-au înscris pentru reexaminare, în baza formularului, pentru care au fost transmise solicitări în perioada 22 decembrie – 31 decembrie 2020, nu au fost incluși în tabelele de reevaluare. În acest sens, filiala a transmis link-urile de conectare tuturor stagiarilor, având posibilitatea ca și cei care au omis înscrierea și sunt restanță să participe.

SUCCES !

Leave your comment