S-a publicat în Monitorul Oficial Ordonanța de urgență nr. 89/2020. Modificări aduse Programului IMM Invest România

CECCAR Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil reprezentantul CECCAR în VAT Expert Group

Ordonanța de urgență nr. 89/2020 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA, precum și pentru modificarea și completarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 458 din 29 mai 2020.

OUG nr. 89/2020 modifică Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA, după cum urmează:

  1. În cadrul creditelor de investiții , garanția de stat este garantată cu ipoteca legală imobiliară și/sau mobiliară asupra activelor finanțate prin credit.
  2. În cazul creditelor/liniilor de credit destinate finanțării capitalului de lucru, garanția de stat este garantată cu ipotecă legală asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor deschise de beneficiarii programului la instituția de creditare.

Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine.