A doua ședință de negociere pe tema CbCR
Echipele de negociere ale Parlamentului European și ale Consiliului Uniunii Europene s-au reunit, la 23 aprilie, pentru a doua oară pentru a discuta despre raportarea publică pentru fiecare țară (CbCR), însă nu au reușit să ajungă la un acord. Statele membre UE solicită Consiliului să nu lase loc de compromisuri în ceea ce privește trei aspecte: clauza de salvgardare, totalitatea datelor care trebuie raportate de țările terțe (cu excepția jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale) și volumul de date care trebuie făcute publice. Pe de altă parte, Parlamentul European, având sprijinul mai multor ONG-uri, este hotărât să includă un volum mai mare de informații care trebuie raportate public față de cele propuse de Consiliu, printre care informațiile referitoare la: numărul de angajați cu normă întreagă, activele fixe, capitalul declarat, tratamente fiscale preferențiale și subvențiile publice.
Dezbateri între subcomisia FISC și Grupul de lucru pentru Codul de Conduită
Membrii subcomisiei pentru chestiuni fiscale (FISC) a Parlamentului European au participat, la 19 aprilie, la o ședință cu Lyudmila Petkova, președinta Grupului de lucru pentru Codul de Conduită în domeniul impozitării din cadrul Consiliului UE. Potrivit oficialului european, Grupul de lucru a analizat 95 de jurisdicții și 130 de regimuri fiscale preferențiale care au fost modificate sau eliminate. În urma interpelării eurodeputatului Herbert Dorfmann (PPE, Italia), Lyudmila Petkova a evidențiat că Grupul de lucru elaborează în prezent o metodă de analiză a sistemelor fiscale corporative naționale, care constă în trei etape, prin intermediul căreia se poate determina dacă dubla neimpozitare este o consecință a caracteristicilor sistemelor fiscale, dacă aceasta afectează activitățile economice din UE și dacă există o relație cauzală între aceste două criterii.
Impozitarea ecologică, în atenția Comisiei Europene
Comisia Europeană a organizat, la 20 aprilie, un eveniment online pe tema impozitării ecologice pentru a-și explica și susține intenția de a utiliza impozitarea ecologică drept un instrument pentru a îndeplini obiectivele Pactului verde european. Paolo Gentiloni, comisarul european pentru economie, a declarat că revizuirea politicilor fiscale de mediu de la nivel european ar putea facilita procesul de redresare în urma crizei economice actuale cauzate de pandemia de COVID-19. Ministrul belgian al mediului, Zakia Khattabi, a evidențiat că în paralel cu aceste politici trebuie reduse alte impozite și trebuie introduse, de asemenea, măsuri compensatorii. În plus, aceasta a solicitat Consiliului să adopte o decizie cu majoritate calificată în acest caz pentru a ușura procesul decizional. Laurence Boone (economist-șef în cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) a avertizat că, deși aceste măsuri sunt elaborate cu atenție în prezent, nu este recomandat ca acestea să fie implementate în perioada actuală, marcată de pandemie.
CE prelungește scutirea de la plata TVA aplicabile importurilor de echipamente medicale
La 19 aprilie, Comisia Europeană a decis prelungirea scutirii temporare de la plata taxelor vamale și a taxei pe valoarea adăugată pentru importurile de dispozitive medicale și echipamente de protecție utilizate pentru combaterea răspândirii COVID-19, care provin din țări din afara UE. Potrivit deciziei Comisiei, 31 decembrie 2021 este noul termen până la care se aplică scutirea de TVA actuală din cadrul unei derogări deja existente ce ar fi urmat să expire la finalul acestei luni.
(Copyright foto: ETAF)