În Monitorul Oficial nr. 218 din 4 martie 2022 a fost publicată HG nr. 311/2022 privind intensitatea maximă a ajutorului de stat regional în perioada 2022-2027 pentru investiții inițiale. Actul normativ stabilește intensitatea maximă admisă a ajutorului de stat pentru investiții inițiale în scopul dezvoltării regionale, ce poate fi acordat în România întreprinderilor mari, în perioada 2022-2027.
Acordarea ajutorului de stat regional are scopul de a promova dezvoltarea regiunilor mai puțin favorizate, în principal prin susținerea investițiilor inițiale și prin crearea de locuri de muncă.
La stabilirea intensității ajutorului de stat pentru fiecare regiune este luat în considerare indicatorul „PIB pe cap de locuitor”, calculat de Eurostat și care se bazează pe media ultimilor 3 ani pentru care sunt disponibile date.
Astfel, în perioada 1 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2022, ajutoarele regionale vor fi acordate în România astfel:
▪ 50% în cazul regiunilor: Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia;
▪ 40% în cazul regiunilor Nord-Vest și Centru;
▪ 30% în cazul regiunii Vest;
▪ 45% pentru următoarele localități din județul Ilfov: Periș, Ciolpani, Snagov, Gruiu, Nuci, Grădiștea, Petrăchioaia, Dascălu, Moara Vlăsiei, Balotești, Corbeanca, Buftea, Chitila, Glina, Cernica, Dobroești, Pantelimon;
▪ 35% pentru următoarele localități din județul Ilfov: Ciorogârla, Domnești, Cornetu, Bragadiru, Dărăști-Ilfov, Jilava, 1 Decembrie, Copăceni, Vidra, Berceni, Clinceni.
Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.