MIPE: Sprijin pentru sectorul agroalimentar – 300 milioane euro pentru microgranturi și granturi pentru capital de lucru

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță că va finanța, prin Programul Operațional Competitivitate, microgranturi și granturi pentru capital de lucru în valoare de 300 milioane euro, destinate IMM-urilor din domeniul agriculturii. Granturile vor fi acordate de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.

MIPE a publicat în consultare publică proiectul de OUG privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, inițiat împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT). Administratorul schemei de ajutor de stat va fi MAT în parteneriat cu agențiile pentru întreprinderi mici și mijlocii, atragere de investiții și promovare a exportului.

„Acordarea acestor ajutoare este propusă în contextul în care pandemia COVID-19 a afectat semnificativ sectorul agroalimentar. Acordarea finanțărilor face parte din pachetul de măsuri «Sprijin pentru România», adoptat de Guvern, și vizează reducerea impactului semnificativ generat de creșterea prețurilor la produsele de bază și derivatele acestora, precum și acordarea de sprijin pentru redresarea întreprinderilor din domeniul agriculturii, pisciculturii, acvaculturii și industriei alimentare, unele dintre cele mai afectate de efectele pandemiei COVID-19”, menționează MIPE, într-un comunicat.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment